VERTIGE

Repere pentru redactarea unei recenzii

O recenzie este o evaluare critică a unui text. Mai presus de toate, o recenzie se bazează pe un raţionament şi aduce argumente. Cel mai important element al unei recenzii este că aceasta este un comentariu, nu doar un rezumat. Recenzia vă permite să intraţi în dialog cu autorul şi cu publicul cititor. Puteţi să vă exprimaţi acordul sau dezacordul faţă de text şi să identificaţi  elementele care pot fi considerate model (cunoştinţele, judecăţile de valoare sau structura textului). Ar trebui să indicaţi clar opinia dumneavoastră despre opera pe care o analizaţi, printr-un enunţ-teză, susţinut de corpul recenziei  şi de concluzii. Recenziile trebuie să fie prezentate succint. Cu toate că diferă în funcţie de ton, stil şi subiect există câteva caracteristici pe care le au în comun:

1. În primul rând oferă cititorului un rezumat concis a cărţii. Acest lucru include şi o descriere relevantă a temei precum şi perspectiva sa globală, argumentul şi scopul.
2.  În al doilea rând, o recenzie oferă o evaluare critică a conţinutului. Acest lucru implică reacţiile, criticile dumneavoastră cu privire la textul pe care îl recenzaţi: ceea ce credeţi că este demn de remarcat, dacă este sau nu eficace sau convingător şi modul în care v-a ajutat să înţelegeţi subiectul în discuţie.
3. În cele din urmă, o recenzie, în genere, sugerează dacă publicul cititor o va aprecia sau nu.

Evaluarea: înainte de a redacta o recenzie

Nu există o metodă clară de a scrie o recenzie. Cu toate acestea, stabilirea câtorva aspecte critice este necesară înainte de a vă apuca de scris. Astfel, scrierea unei recenzii este un proces în două etape: dezvoltarea unei teze cu privire textul pe care îl recenzaţi şi transformarea acestei teze într-un proiect organizat şi susţinut de argumente. Ceea ce urmează este stabilirea unui set de întrebări, la care să vă concentraţi atenţia în timp ce analizaţi textul:

• Care este teza sau subiectul principal al cărţii? Dacă autorul ar fi vrut să transmită o idee, care ar fi aceasta? Cum contrastează sau se compară cu ceea ce cunoaşteţi dumneavoastră? Ce a reuşit să aducă nou cartea?
• Care este de fapt subiectul cărţii? A reuşit autorul să acopere cercetarea? Prin comparaţie (cu alţi autori) a reuşit să surprindă toate aspectele temei? Care este abordarea subiectului (cronologic, descriptiv, analitic, dacă este sau nu de actualitate)?
• Cum îşi susţine autorul argumentele? Ce probe aduce pentru a scoate în evidenţă punctul său de vedere? Găsiţi aceste probe convingătoare? De ce? Există vreo teorie care contrazice alţi autori?
• Cum îşi structurează autorul argumentaţia? Care sunt părţile care construiesc întregul? Are sens argumentaţia? Este destul de convingătoare? De ce? Argumentaţi.
• Cum v-a ajutat cartea să înţelegeţi subiectul? Aţi recomanda cartea cititorilor?

Înainte de a vă începe analiza, puteţi să amintiţi câteva informaţii despre autor şi despre circumstanţele în care a apărut volumul:

• Cine este autorul? Informaţiile despre naţionalitate, convingeri politice, pregătire, interese academice, biografia şi contextul istoric pot să ofere detalii cruciale despre producerea unei cărţi. Contează, de exemplu, dacă autorul a luat parte la evenimentele despre care a scris.
• Ce gen de carte este? Din ce domeniu? Se conformează ca stil curentului din care face parte?

Redactarea recenziei

După ce aţi făcut aceste observaţii şi evaluări ale lucrării în curs de recenzare, notaţi-le cu atenţie şi încercaţi să le reuniţi într-un enunţ care să descrie scopul sau teza recenziei dumneavoastră. Apoi, schiţaţi argumentele care susţin teza de dumneavoastră. Argumentele ar trebui să elaboreze teza într-un mod logic. Această logică, spre deosebire de standardele scrierii academice, poate accentua iniţial argumentul autorului, urmând să dezvoltaţi propriile enunţuri în corpul recenziei.

Introducere

Cele mai multe dintre recenzii sunt scurte, astfel că autorii încep cu un detaliu semnificativ, cu rol de captatio benevolentia. Puteţi începe recenzia diferit, în funcţie de publicul căruia vă adresaţi. În general, introducerea cuprinde:

• Numele autorului, titlul cărţii, editura, anul apariţiei şi subiectul.
• Detalii semnificative despre autor, încadrarea în curent, domeniul. Puteţi face conexiuni între titlu şi subiect pentru a arăta cum titlul explică subiectul în discuţie.
• Plasarea cărţii într-un anumit context. Alegerea contextului este importantă pentru argumentaţia dumneavoastră.
• Teza cărţii: identificarea unghiului de abordare, originalitatea scriiturii, ş.a.
• Teza pe care o susţineţi dumneavoastră.

Rezumatul cuprinsului

Trebuie să fie scurt, concis, deoarece un rol important în recenzie îl are analiza.

Analiza şi evaluarea cărţii

• Analiza şi evaluarea ar trebui să fie organizată în paragrafe, care să se ocupe de un singur aspect al argumentului. Acest lucru vă ajută să diferenţiaţi elementele criticii dumneavoastră.
• Nu trebuie să redactaţi o analiză cronologică. Puteţi organiza argumentele după temă, metode sau alte elemente ale cărţii.
• Puteţi include comparaţii cu alte lucrări (succint).
• Evitaţi citările excesive şi redaţi cu exactitate pagina între paranteze când citaţi un  alt autor.

Concluzii

• Rezumaţi sau reluaţi teza. Nu trebuie să introduceţi alt argument în concluzie! Acest paragraf trebuie să redea punctele slabe şi punctele forte ale cărţii pentru a conferi recenziei un fir logic. Oferiţi o soluţie, recomandaţi cartea sau propuneţi o continuare a cercetării!

Strategii pentru o concluzie bună:

Jocul “So What” (trad. n. Şi ce?). Dacă aţi rămas fără idei şi consideraţi concluzia neinteresantă, adresaţi-vă unui prieten, pentru a citi împreună. Ori de câte ori faceţi o declaraţie referitoare la concluzia dumneavoastră, întrebaţi-vă prietenul “Si ce dacă?” sau “De ce ar trebui să-i pese cuiva?”. Apoi, gândiţi-vă la această întrebare şi la un posibil răspuns.

Site-uri utile: http://www.romaniaculturala.ro, http://www.observatorcultural.ro, http://www.bookblog.ro.

Cronicile sunt relative scurte, fiecare cuvânt contează, de aceea este important să alegeţi adjectivele şi adverbele cu atenţie. Gândiţi-vă, de exemplu, la multiplele interpretări, care apar în cazul în care aţi descrie o modalitate de lucru ca “tradiţională”, “comună” sau “obişnuită”. Trebuie să aveţi grijă ca textul dumneavoastră să nu fie banal şi să arătaţi interes pentru expoziţia, lucrările pe care intenţionaţi să le analizaţi. Textul nu trebuie să fie obiectiv – cititorul va înţelege că este vorba de opinia dumneavoastră în ceea ce priveşte alegerea subiectului (expoziţia).

Ar trebui, totuşi, să fiţi cât mai informaţi despre artist, contextul contemporan şi  încadrarea într-un curent artistic, de particularităţile lucrărilor (subiectele abordate şi referinţele  culturale, sociale, istorice şi materialul folosit). De asemenea, este important să vă informaţi cu privire la curatorul expoziţiei şi a galeriei, unde au fost expuse (în cazul în care acest lucru este relevant). Discutând în mod direct cu artistul sau curatorul este modalitatea prin care majoritatea cronicarilor culeg informaţii importante.

Cu toate acestea opiniile lor / intenţiile nu reprezintă neaparat adevărul. Fiţi pregătiţi pentru a petrece ceva timp la galerie, luaţi notiţe, faceţi schiţe, întrebaţi dacă reproducerile sunt disponibile, întrebaţi dacă puteţi face nişte fotografii. Dacă aveţi de gând să publicaţi fotografiile cereţi permisiunea (acest lucru este puţin probabil să fie o problemă).

 Contextul local

 Paragraful introductiv trebuie să cuprindă o opinie personală (detaliu semnificativ, referinţe generale legate de un anumit curent ş.a.) numele expoziţiei, numele artistului, numele curatorului, locaţia expoziţiei

Descrierea fizică

Descrierea fizică a lucrărilor nu trebuie să excludă elementele descriptive şi interpretative, dar aduce în prim plan o descriere de bază a operelor de artă, mai degrabă decât una conceptuală, lăsându-l pe cititor să-şi imagineze. Amintiţi-vă, nu puteţi presupune că cititorul a văzut deja lucrările de artă. Puteţi oferi caracterizări aparent obişnuite, dar şi vizionare (semnificaţii), care să nu copleşească cititorul cu interpretările proprii (acest lucru trebuie precizat tot în primul paragraf al cronicii: numărul lucrărilor, ce reprezintă, cromatică etc.)

Contextualizarea artistică şi teoretică

Conceptualizarea artei este adesea asociată cu dematerializarea obiectului de artă, dar spre deosebire de mit, puţini dintre practicienii săi au căutat să evite pragul de semnificaţie. De fapt, cei mai mulţi dintre cei care s-au angajat în ceea ce ar putea fi descris ca o re-materializare a esteticii, în care imaginile compuse din vopsea şi pânză au cunoscut diferite forme fotografice si textuale.

Informaţii despre artist

Asiguraţi-vă că informaţiile sunt relevante pentru cronica în discuţie. Puţine cronici redau biografia artistului. Obiectivul cronicii este în primul rând să surprindă lucrările de artă.  De exemplu, nu trebuie să ştim unde a fost născut artistul sau unde a terminat studiile, decât dacă aceste lucruri ai legătură cu lucrările acestuia.

 Citirea şi interpretarea operelor: Ce transmit lucrările

În acest paragraf trebuie să analizaţi lucrările din punct de vedere estetic, să interpretaţi simbolurile ş.a.

Observaţii şi critici

Cronica trebuie să păstreze o notă uniformă pozitivă sau negativ. Judecăţile de valoare sau evaluarea succesului pe care l-ar putea avea operele, ar putea fi secondate de conturarea interpretărilor dumneavostră sau redarea scopului pe care şi l-a propus artistul. Acest ultim paragraf al cronicii face legătura între artist şi publicul interesat

Referinţe importante legate de lucrări

Uneori este necesar să faceţi referiri la tablouri, picturi care nu se află în expoziţie. Aceste lucruri pot fi aflate din discuţia cu artistul şi curatorul sau din materialele didactice oferite în galerie. Într-o cronică aceste surse nu trebuie trecute la referinţe (note de subsol), dar trebuie să fie veridice şi corecte.

 Evaluarea obiectivelor curatorice (pot fi în discordanţă cu ceea ce a vrut să transmită artistul):

a)      Pentru o expoziţie de autor puteţi avea în vedere de ce un anumit aspect este tratat ca întreg.

b)      Pentru o expoziţie colectivă puteţi avea în vedere relaţia dintre lucrările (tablourile) expuse, acordând atenţie temei, criteriilor de selecţie

Puteţi include şi alte referinţe fără a le menţiona la notele de subsol.

Exemplu: Vezi cartea Guillaume Apollinaire, De la Ingres la Picasso (cronici de artă), în românește de Elis Bușneag, Antologie de texte și prefață de Dumitru Dancu, Editura Meridiane, București, 1970. Cronici apărute: Picasso, pictor și desenator, Cezanne, Vollard, Matisse, Rousseau Vamesul, Starea actuala a picturii, etc.

Iată o scurtă prezentare a lui Picasso, semnată de Apollinaire:

 ”S-a spus despre lucrările lui Picasso că învederează o blazare precoce. Gândesc contrariul. Totul îl încântă și talentul său incontestabil îmi pare în slujba unei fantezii care îmbină fericit fermecătorul cu oribilul, abjectul cu delicatul. Naturalismul său îndrăgostit de precizie se împletește cu acel misticism care, în Spania, sălășluiește chiar și în străfundul sufletelor celor mai puțin credincioase. Castelar, se știe, purta un șirag de mătanii în buzunar, iar dacă Picasso nu e prea evlavios (cel puțin așa cred), pun rămășag că păstrează o devoțiune subtilă față de sfânta Tereza sau sfântul Isidor. La Roma, în timpul Carnavalului, sunt măști (arlechini, columbine sau cuoca francese) care, în zori, după o orgie încheiată uneori cu un omor, se duc la Sfântu-Petru să sărute degetul tocit al piciorului statuii prințului apostolilor. Iată ființe care l-ar încânta pe Picasso. Sub sclipitoarele costume de fireturi ale saltimbacilor săi zvelți simți într-adevăr tineri din popor, nestatornici, șireți, îndemânatici, săraci și mincinoși. Mamele lui își frâng mâinile fine, mâini cum au adesea tinerele mame din clasa de jos, iar femeile lui goale au drept blazon smocul de păr pe care pictorii tradiționali îl disprețuiesc și care este pavăza pudorii occidentale .” (Picasso, pictor și desenator, Galeriile Serrurier, La revue Immoraliste, aprilie, 1905)